Blog

Bucataria locala in Thailanda

Bucataria thailandeza

Reprezinta un amestec de gusturi, ce se inspira din traditiile bucatariei chineze si a celei indiene .
Aceasta bucatarie se deosebeste de cea chineza oferind posibilitatea alegerii ingredientelor, lucru prin care devine mai individuala si creeaza provocari pentru bucatar. Insa originalitatea ei consta in faptul ca, thailandezii, in afara influentelor altor bucatarii, au creat, de asemenea, retete proprii, nemaiintalnite. Atat timpul de preparare cat si condimentele folosite depind de imaginatia bucatarului. 

Caracteristici generale

Alimentul thailandez traditional este, fara doar si poate, orezul, in Thailanda existand foarte multe sortimente. Tipul cel mai uzual de orez este asa-numitul orez „chao“, care este  si cel mai ieftin. La randul lui, orezul chao poate fi de mai multe feluri si se poate pregati in diverse moduri. Raspandit este, de asemenea, si orezul lipicios, care se foloseste la pregatirea unor specialitati culinare. Daca doriti intr-adevar sa gustati si sa cunoasteti bucataria thailandeza cu ingredientele sale, nu lasati sa va scape orezul „chao hawm“, adica de iasomie. Acest tip este cel mai calitativ si atrage printr-o aroma extraordinara. La gust, este oarecum mai dulce, dar cu atat mai interesant.

Gust picant si aromat

Bucataria thailandeza este vestita in primul rand prin gustul ei picant si aromat. Cele mai folosite ingrediente sunt chilli, usturoiul si curry. Puteti intalni si laptele de nuca de cocos, arahidele si diversele verdeturi aromatice, intotdeauna proaspete. Dintre felurile de carne se foloseste cu preponderenta carnea de porc si de pasare, dar si pestele sau fructele de mare. 

Ritualul de asezare la masa in bucataria thailandeza

Locuitorii Thailandei au mare grija de eticheta pe timpul servirii meselor. Aveti grija sa folositi corect tacamurile – furculita intotdeauna in mana stanga. De cele mai multe ori, felurile de mancare sunt asezate la un loc, in vase mai mari, din care toti se servesc cu ce le place. Pe langa furculita puteti folosi betisoarele traditionale, insa acest lucru necesita indemanare si putin antrenament.

Daca sunteti interesat de un sejur exotic in Thailanda va rog sa accesati ofertele noastre sau daca doriti o oferta personalizata, solicitati-ne prin formularul de contact si o sa raspundem in cel mai scurt timp.
Sorry, only modern browsers.